Art. 39. Competenţa curţii militare de apel 22 septembrie 2019 admin (1) Curtea militară de apel judecă în primă instanţă: a) infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 şi 438-445, săvârşite de militari; b) infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale, săvârşite de militari;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției …
fapta să fie comisă de un funcționar public în sensul legii penale acesta, direct sau indirect (prin persoane interpuse), pentru sine sau pentru altul pretinde, primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase
Diante da inexistência de qualquer outra causa especial ou geral de aumento ou diminuição de pena torno-a definitiva em DOIS ANOS DE RECLUSÃO E MULTA DE DEZ DIAS-MULTA e o dia-multa correspondente a 1/30 do valor do salário mínimo vigente à época dos fatos.
Art. 39 Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mări până la 7 ani.
28RhB.
art 39 cod penal