Ajută necredinţei mele! Tradus mai pe româneşte ar suna aşa: Cred, Doamne, că ce spui Tu este drept, că Tu poţi toate câte voieşti şi că nimic nu este la Tine cu neputinţă. Eu credeam că am credinţă, că felul în care eu credeam, până să Te găsesc, era bun. Numai că Tu mi-ai arătat că era, de fapt, necredinţă. Vorbe amețitoare: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele." Duminică s-a citit în biserici episodul vindecării fiului lunatic, adus de tatăl său la Iisus. Din dialogul părintelui cu Mântuitorul face parte o replică antologică: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut" spune tatăl. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! ăM-am născut într-o familie adventistă. Asta însemna destul de multe, inclusiv sentimentul că propria tradiţie religioasă și credinţă reprezintă singurul adevăr. De asemenea, însemna că cea mai importantă misiune a mea era să-i ajut pe cei care gândeau diferit să înţeleagă cât de mult greșesc, eventual fără să Este relevant strigătul tatălui copilului: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!" (Marcu 9, 24). Interesant este faptul că, pe de o parte, omul îşi mărturiseşte credinţa în Iisus, iar pe de alta, mărturiseşte necredinţa neamului său. În interiorul lui se dădea un război între credinţa lui şi necredinţa conaţionalilor. De aceea răspunsul cel mai bun la această întrebare este: „Cred, Doamne, atât cât pot eu, ajută necredinţei mele!". Pentru că dacă credinţa mea nu este nici cât un bob de muştar înseamnă într-adevăr că nu cred. N-am atins nici măcar dimensiunea unui bob de muştar…. Extras din „Cuvinte vii", Ed. Bonifaciu, pag. 210. „Cred Doamne! Ajută necredinţei mele!" „Sfântul Evanghelist Luca spune că Mântuitorul, celor ce i-au urmat, „le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii" (Luca 9, 1). Deci, nu doar peste unii, ci peste toţi. Şi cu toate acestea, apostoliii nu l-au putut vindeca pe copil. De ce? 3WJG4zz.

cred doamne ajută necredinţei mele